Scurt istoric

                                                                       Scurt istoric al Instituţiei Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”

                                                                                               (fosta şcoala medie nr. 56)

                                                                                                        Întemeierea şcolii

    Cartierul din perimetrul străzilor de azi: Maria Cebotari, Mitropolit Dosoftei, Sfatul Ţării şi bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, a aparţinut în trecut bisericilor catolice şi luterane. De la jumătatea străzii Maria Cebotari în partea nord, teritoriul a aparţinut bisericii romano-catolice, iar în partea de sud – bisericii luterane. Biserica luterană se afla la colţul de la intersecţia străzilor Maria Cebotari şi bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. În perioada ţaristă aici au fost construite mai multe clădiri care aparţineau comunităţilor creştine ale ambelor biserici: şcoli, case parohiale, case ale slujitorilor bisericilor etc. Spre regret, toate aceste edificii la începutul anilor ʼ60 ai perioadei sovietice, conform noului plan arhitectural de dezvoltare a oraşului, au fost demolate, rămânând doar biserica catolică. Pe teritoriul unde în prezent se află IPLT „Spiru Haret” a existat Decanatul (organ de conducere) al comunităţilor romano-catolice din Basarabia. Puţin mai sus, aproximativ unde se află porţile de intrare în curtea Liceului şi a Preşedinţiei, se afla şcoala luterană, proiectată de cunoscutul arhitector al Chişinăului, Bernardazzi. Şcoala poloneză (catolică) se afla pe partea opusă a celei luterane, adică pe la mijlocul străzii de azi, Sfatul Ţării. Clădirea unde se afla Decanatul era un frumos edificiu construit în 1823 într-un singur nivel. Era o clădire în stilul  clasicismului tardiv, cu rizalit, care avea un fronton triunghiular în partea superioară. Deoarece biserica romano-catolică a fost construită mai târziu (1843), în această clădire a fost amenajat iniţial un mic paraclis. Uşa de intrare în Decanat se afla, aproximativ, la intrarea în Liceu. Unicul obiect, care s-a păstrat până în ziua de azi, este beciul mare din cărămidă roşie, săpat pe partea opusă a clădirii Decanatului.

Primii învăţăcei. 1 septembrie 1964      

                     1 septembrie 1965

Istoria acestei instituţii de învăţământ începe din anul 1964 când a fost finalizată construcţia clădirii şcolii. Proiectul a fost elaborat la Institutul de proiectări „Молдгипрострой” (actualul „Urbanproiect”), iar lucrările au fost efectuate de mai multe organizaţii care activau pe atunci: Direcţiile orăşeneşti de construcţie nr. 4 şi nr. 6 ale trustului „Кишинёвстрой”; Direcţia „Молдсантехника”, trustul „Инждорстрой” şi întreprinderea orăşenească de înverzire. Brigăzile de constructori erau conduse de Vasile Sârghi şi Constantin Semenel, iar lucrările de tencuire şi finisare din interior – de Dimitrie Hristov. Unicii martori ai construcţiei şcolii rămân a fi castanii de la marginea drumului şi nucul de pe latura stângă a edificiului. Plopii din curtea şcolii au fost sădiţi de elevi în timpul „subotnik”-ului din anul 1965.

     În 1964, în republică au fost construite 22 de şcoli, dintre care 3 în oraşul Chişinău: şcoala nr. 22 (actualul liceu „N. Dadiani), Şcoala nr. 7 (azi – Gimnaziul nr. 7) şi şcoala de pe fosta stradă Maxim Gorki, nr. 53 (şcoala nr. 56). Dacă primele două au fost înălţate după un proiect mai vechi, cel al şcolii noastre era nou, considerat, pe atunci, unul dintre cele mai reuşite dintre şcolile din republică, din patru nivele, prevăzut pentru 1164 de elevi, cu 22 de cabinete, laboratoare, bibliotecă, sală de sport şi ospătărie mare. Alte şcoli din oraş nu dispuneau la acel moment de aşa condiţii. După asemenea proiecte au mai fost construite şcolile nr. 19 (Liceul „Miguel de Cervantes”), nr. 40 (Liceul „Matei Basarab”), actualul Colegiu financiar-bancar din sectorul Râşcani al capitalei. Aşa tip de şcoli se construiau doar în oraşele mari, iar pentru localităţile rurale era prevăzut un proiect-tip de clădire din trei nivele pentru 640 de elevi. Edificiul este construit din piatră mare tăiată (cotileţ) şi are o suprafaţă totală de 4521 m2. Lucrările de construcţie a şcolii au durat opt luni din 12 planificate. A fost ridicată într-un termen record. Pe atunci, clădirile din oraş se construiau greu şi nici o şcoală nu fusese ridicată înainte de termen. Deoarece clădirea a fost dată în exploatare până la expirarea termenului, grupul de constructori menţionaţi mai sus a participat la lucrările de finisare a şcolii din orăşelul Taraclia, raionul Ceadâr-Lunga.

Pe lângă faptul că autorităţile locale s-au străduit ca lecţiile să înceapă de la 1 septembrie, au existat şi alte circumstanţe. În anii ʼ60 numărul de locuitori ai oraşului era în creştere, şcolile erau puţine, şi aproape toate activau în două schimburi. Multe din ele activau în clădiri vechi, construite încă în perioada ţaristă. Una din ele era şi şcoala rusă nr. 2, clădirea căreia se afla pe strada Berzarin, 20 (actualul liceu „A. S. Puşkin” de pe strada Petru Movilă). Deoarece clădirea veche a şcolii urma să fie demolată, Ministerul Învăţământului decide ca efectivul de elevi şi profesori să fie transferat în clădirea noii şcoli. Activitatea ei însă, nu a continuat cu numărul vechi al instituţiei, ci i s-a conferit numărul de rând al şcolii nou-apărute în oraş – 56. Mai târziu, după construcţia clădirii şcolii de pe strada Berzarin, aici a continuat să activeze şcoala rusă nr. 2 (actualul Liceu „A. S. Puşkin”). Deci, anul întemeierii şcolii medii ruse nr. 56 (IPLT „Spiru Haret”) este 1964.

Nucul şi castanii -martori ai construcţiei şcolii, 1968  

Cabinetul de fizică - cel mai dotat din toate şcolile din oraş, 1973  

          Parterul şcolii. 1 septembrie 1964

Evenimentul de deschidere a noii şcoli din oraş a fost reflectat în presa politizată de atunci, lăudând pe cei care au contribuit la edificarea şcolii. Astfel, ziarul republican „Moldova Socialistă”, nr. 206 (9450) din 1 septembrie 1964 menţionează: „Este unul din cele mai minunate daruri oferite copiilor din capitală la începutul acestui an de învăţământ... A fost înălţată o frumuseţe de şcoală care corespunde tuturor cerinţelor zilei. Clasele sunt spaţioase şi luminoase, vopsite în culori ce bucură ochiul....Toţi cei care au participat la înălţarea acestui frumos edificiu au muncit cu toată dragostea şi lucrul făcut de ei trezeşte admiraţia”. De asemenea, era proslăvit partidul şi guvernul sovietic care „are grijă de tânăra generaţie”. Au fost menţionate însă şi unele neajunsuri: „Nu se poate spune aceasta însă despre cei care au pregătit mobilierul pentru clase. Băncile şi tablele aduse aici, produse la combinatul de prelucrare a lemnului din Drochia şi la combinatul industrial din raionul Lenin, strică tot aspectul. Ele sunt cioplite ca din topor, rău vopsite, incomode şi urâte... Sperăm, însă, că cu tumpul în sălile acestei şcoli va apărea şi mobila corespunzătoare”.

Chiar de la întemeiere, şcoala nr. 56 a fost una dintre cele mai bune şi prestigioase instituţii de învăţământ preuniversiatrar din oraşul Chişinău, dar şi din republică. În fiecare an elivii şcolii ocupau locuri premiante la mai multe discipline şcolare, iar absolvenţii eminenţi, primeau medalii de aur.  În perioada sovietică exista o tradiţie de a înmâna la sfârşit de an şcolar medalii de aur sau de argint absolvenţilor eminenţi, iar şcoala 56 era un lider în această privinţă. La tradiţionalele conferine pedagogice din luna august sau în diferite rapoarte, despre şcoala 56 se vorbea doar în lumină pozitivă. Era şcoala cu cei mai mulţi eminenţi şi cei mai puţini corigenţi. Comparativ cu alte şcoli, nu avea elevi cu abandon şcolar.

În primul an de studiu, 1964-1965, aici au învăţat 853 de elevi: 258 erau în clasele primare (I-IV), 317 – în clasele a V-a – a VIII-a, iar 278 – în clasele superioare (IX-XI). Din datele statistice de care dispunem, aflăm că fete erau mai multe – 456, iar băieţi – 397. Toţi învăţau într-un singur schimb. Aceşti elevi erau instruiţi de 31 de cadre didactice, iar încă trei erau educători pentru grupele de elevi cu program prelungit. În toate clasele se studia limba engleză, deoarece era şcoală cu studiere aprofundată a limbii engleze. 10 elevi din clasa a XI-a studiau limba franceză, iar 97 de elevi din clasele a VI-a, a VII-a, a VIII-a şi a IX-a – limba germană. Biblioteca avea un fond de 3000 de exemplare, dintre care, 1500 – literatură artistică. În primul an de studii şcoala a avut 55 de absolvenţi. În anul următor de studiu aici învăţau 968 de elevi, fiind instruiţi de 48 de învăţători şi profesori. Primul director al şcolii a fost Bondarev Fiodor Alexandrovici, profesor de fizică.

Primul director al şcolii - Bondarev F.A. -  în timpul instalării aparatului de cinema  

   Cuşnir I.L., 1968. A activat de la întemeiere până la reorganizarea şcolii, unul dintre cei mai cunoscuţi profesori din republică

Şcoala nr. 56 avea o bogată bază materială, cabinetele fiind înzestrate cu materiale didactice necesare. Se edita un buletin metodic, pentru schimb de experienţă. Instituţia era dotată cu tehnică modernă specifică perioadei respective: aparate de cinema, colecţie de filme didactice, televizoare, magnitofoane, aparate de proiecţie, diafilme, codoscoape, aparte radio etc. De asemenea, şcoala avea aparataj modern pentru postul de radio local şi patru cabinete lingofonice de studiere a limbii engleze. Filmele, radioul, imprimările sonore erau tot mai mult utilizate la lecţii. Cabinetul de mijloace tehnice era unul din cele mai bune din oraş, fiind un cabinet-model. După o anumită schemă era montat pupitrul de comandă, astfel, apăsând diferite butoane se putea pune în funcţiune filmoscopul, epidiascopul, televizorul, magnetofonul. Sistemul acustic era montat în aşa fel, încât să fie obţinut un efect stereofonic. Pentru ziua de azi nu e nimic deosebit, pentru acele timpuri însă, era ceva revoluţionar. Exista un jurnal de comenzi în care fiecare profesor înscria tema din timp, de ce mijloce tehnice va avea nevoie pentru lecţie. De menţionat că în acea perioadă alte şcoli din oraş, dar şi din republică, nu beneficiau de toate acestea. Cabinetele de mijloace tehnice, de fizică şi de chimie ai şcolii nr. 56 erau considerate cabinete-model, bine dotate cu tehnica respectivă. O problemă care în mod special pare amuzantă astăzi era că numai în aceste două cabinete existau storuri pentru a se face întuneric.

Lecţie de limba engleză desfăşuartă de profesoarea Badai E. A. în cabinetul lingofonic. 1972

Kiriliuk P. M. – directorul şcolii în anii ʼ70

Eleve din clasa a VI-a la lecţia de educaţie tehnologică. 1972

Desigur, succesul unei şcoli se datorează în mare măsură colectivului de profesori. Chiar din primii ani de activitate în şcoală au muncit mulţi profesori de performanţă. În mai multe rapoarte sau dări de seamă întâlnim numele a mai mulţi profesori cu rezultate onorifice în activitate: Cuşnir I. L., profesor de istorie; Feldman E. S., profesoară de matematică; Axionova I. G., profesoară de chimie; Ţan M. Ia., profesor de matematică; Badai E. A., profesoară de limba engleză; Zebegret S. O., profesor de fizică; Zlenko E. I., învăţătoare; Gavrilenko V. M., educătoare la grupul cu program prelungit. Cuşnir Izrail Lvovici şi Axionova Iraida Gheorghevna în 1966 făceau parte din grupul metodic al Secţiei Raionale de Învăţământ Frunze (Buiucani), constituit din 21 de membri. Directorul şcolii, Bondarev Feodor Alexandrovici, făcea parte din consiliul Secţiei Raionale. În cabineul metodic al Secţiei Orăşeneşti al Învăţământului din oraşul Chişinău (ГОРОНО) se păstrau lucrări metodice, sub formă de refereat, însoţie cu imagini foto, ale multor profesori ai şcolii nr. 56: „Mijloacele tehnice al cabinetului de fizică a
şcolii medii nr. 56 şi utilizarea lor în procesul instructiv-educativ” a profesorului Zebegret S. O.; „Ridicarea nivelului de cunoştinţe ale elevilor din clasele superioare despre legităţile Sistemului Periodic” a profesoarei Axionova I. G.; „Utilizarea mijloacelor tehnice la lecţiile de limba engleză”, de profesoarea Badai E. A. Într-un raport statstic al instituţiei din anul 1968 aflăm că din cele 49 de cadre didactice – 41 aveau studii superioare, adică toţi profesorii care aveau lecţii din clasele a V-a. Ceilalţi opt aveau studii medii speciale, şi erau, de fapt, învăţătoarele de la clasele primare. Prezintă interes şi structura etnică a profesorilor: 21 ruşi, 15 evrei, 7 ucraineni, 4 moldoveni, iar doi erau  de altă etnie.

Unii dintre primii profesori ai şcolii: Kudreavţeva L. F.; Belâh E. I.; Zlenko E. I.; Golovanova K. I.;

Krankurs K. I.; Garkovenko M. G.; Kirdeanova E. M. 1 septembrie 1964

                                                                             Activitatea şcolii în perioada sovietică până la reorganizare

    La începutul anilor ʼ60 şcolile din fosta URSS erau clasificate în trei categorii: şcoli primare (cl. I-IV), şcoala de opt ani (cl. V-VIII), şcoli medii (cl. IX-XI). Învăţământul obligatoriu era până în clasa a VIII-a. În anul 1964 în oraşul Chişinău erau, în total, 51 de şcoli. În primul an de studii, 1964-1965, şcola nr. 56 a avut un efectiv de 853 de elevi, repartizaţi în 25 de clase: 7 clase primare (I-a – a IV-a), 10 clase de a V-a – a VIII-a şi 8 clase de a IX-a – a XI-a. Elevii erau instruiţi de un număr de 31 de profesori şi învăţători şi trei educători pentru grupele cu program prelungit. În anii următori numărul de învăţători şi profesori varia în dependenţă de numărul de elevi. Fiind o şcoală nouă, era considerată cea mai dotată şi cu cele mai bune condiţii. Şcoala nr. 56 a fost prima din republică unde, în 1969, în cabinetul de fizică (profesor Zebergret S. A.) a fost instalată tehnică de calcul (perfocarte), unde se practicau elemente de instruire programatizată.  Pentru lecţiile de muncă (educaţie tehnologică) pentru băieţi erau prevăzute clase separate pentru prelucrarea metalului şi a lemnului. În fiecare clasă erau câte 5 strunguri pentru prelucrarea lemnului şi a metaleleor. Fetele desfăşurau lecţiile de muncă într-o clasă obişnuită, dotată cu 10 maşini de cusut. Dacă în ziua de azi pare ceva obişnuit, pe atunci, asemenea condiţii nu putea avea nici o şcoală din oraş. Biblioteca, la început, număra 3000 exemplare de cărţi, în afară de manuale, iar în 1972 erau 6882 de exemplare. Şcoala dispunea de ospătărie, 4 cabinete lingofonice, cabinete moderne de chimie, fizică, biologie, considerate unele din cele mai bune, dotate cu inventarul didactic necesar şi mijloace tehnice. În anii ʼ70-ʼ80 şcoala nr. 56 rămânea a fi instituţia de învăţământ cea mai dotată cu mijloace tehnice. Erau considerate cele mai bune din oraş cabinetele de fizică (profesor – Zibergret S. O.), chimie (Dascăl E. V.), biologie (Valentina Şpita, Nina Krasovskaia). În aceste cabinete se aflau aparate de cinema cu ecrane automatizate de coborâre şi ridicare, codoscoape, epidioscoape ş.a. Profesorul de fizică Zibergret utiliza videomagnitofonul. Spre exemplu, erau copiate de la emisiunile televizate anumite lecţii de fizică şi astronomie, apoi demonstrate elevilor. După aceasta, filemele erau analizate de către elevi. A avea un videomagnitofon în şcoală, pe atunci era o raritate. Cabinetul metodic, de asemenea, era printre cele mai bune, considerat un cabinet-model. În şcoală exista cabinet lingofonic, prevăzut pentru 20 de elevi. Acest cabinet a fost elaborat după schiţele şi proiectul profesorului de fizică a şcolii nr. 56 Mihail Iacovlevci Ţan. Modelul experimental din 1968 a fost expus la expoziţia (ВДНХ) din Moscova. Comisia tehnică a apreciat pozitiv această inventică, profesorul fiind decorat cu medalia de aur şi un premiu bănesc. A fost ceva inedit pentru toate şcolile, nu numai din Moldova dar şi din toată URSS. Acest model de cabinet lingofonic a fost răspândit în mai multe şcoli din RSSM şi URSS.În şcoală exista, de asemenea,un cabinet de electronică.

Erau organizate concursuri pentru cele mai bune cabinete din oraş pe discipline. Din şcoala 56 cele mai bune erau considerate următoarele: de fizică (prof. S. O. Zebergret şi S. E. Şciur); chimie (prof. E. V. Dascăl şi N. A. Plşinskaia); pregătirea militară (prof. A. A. Moşkin); limba şi literatura rusă (prof. T. V. Lebedeva, A. A. Lozan); istorie (prof. I. L. Cuşnir); limba şi literatura moldovenească (M. D. Melega, M. G. Moscaliuc); geografe (prof. I. P. Guseva).

În primul an de studiu, 106 elevi ai şcolii frecventau diferite cercuri pe interese la „Casa Pionerilor” (Centrul Orăşenesc de Creaţie a Copiilor), fiind cifra cea mai mare dintre toate şcolile din oraş. Era una din puţinele instituţii de învăţământ cel mai bine asigurată din punct de evedere tehnic. De la întemeiere, în şcoală activa cercul radiotehnic. În 1967, elevi ai acestui cerc au participat la Expoziţia Realizărilor din domeniul Agriculturii şi Industriei URSS, de unde au revenit cu medalii şi diplome de merit. Sala de sport era înzestrată cu inventar sportiv necesar, iar terenul de sport din curteale şcolii era prevăzut cu două terenuri pentru baschet, un teren pentru volei şi mini-fotbal. În afară de aceasta, în subsolul şcolii, în anii ʼ70-ʼ80 exista o sală de cinema. Tot în această perioadă, în şcoală activat un cerc de dans sportiv, iar cei mai buni erau seşectaţi penru ansamblul „Codreanca”.

În dările de seamă ale Direcţiei de învăţământ Chişinău, începând cu anul 1966, şcoala nr. 56 întotdeauna era în fruntea instituţiilor de învăţământ cu rezultate remalcabile a elevilor la învăţătură. În raportul Direcţiei din anul 1966, pentru şcoala nr. 56 a fost rezervată o pagină întreagă, de unde aflăm unele amănunte. În al doilea an de studii şcoala a avut un contingent de 926 de elevi, dintre care, reuşesc 908 elevi, sau 98,1%, fiind cel mai mare procentaj dintre şcolile din oraş. 416 elevi învăţau doar pe „4” şi „5”. Erau cele mai mari note după sistemul vechi de notare. Această tendinţă a continuat şi în anii următori.

Deoarece era o şcoală cu un contingent mare de elevi, în anii ʼ70-80, jumătate din clase învăţau după masă. De obicei, erau clasele primare şi cele de a V-a şi a VI-a. De altfel, majoritatea şcolilor din oraş, mai exact 44 de şcoli din 51, activau în două schimburi.

În anii ʼ70 ospătăria şcolii era considerată una din cele mai bune din oraş, prevăzută pentru 250 de locuri. Fiind o şcoală nouă, era nou şi inventarul bucătăriei. În 1975 a fost organizat un concurs printre şcolile din oraş privind deservirea elevilor şi calitatea bucatelor. Şcoala nr. 56 a ocupat primul loc printre instituţiile de învăţământ, primind diploma de onoare de gradul I. De menţionat că, în acest an, ospătării erau în 49 de şcoli din 59. Din 1110 elevi ai şcolii, câţi avea şcoala în acel an, puteau să se alimenteze cu bucate calde 90% dintre elevi. Dintre ei, 70% se alimentau pe abonamente. Ospătăria avea o diversitate de bucate mai mare, balanţa comercială constituind 124%. De asemenea, era apreciată şi starea sanitară bună. La recreaţii, se practica deservirea elevilor cu anumite produse la etaje sau chiar în cabinete, mai ales pentru clasele mai mici. Elevii erau serviţi cu chifle, tartine sau fructe. Era o formă de deservire deosebită faţă de alte şcoli. Se evita, astfel, înbulzeala de la ospătărie şi întârzierile la lecţii.

Pe parcursul anilor, au fost înregistrate puţine cazuri de abandon şcolar, s-au elevi care să repete anul de studii pentru nereuşită, dacă, iarăşi să comparăm cu alte şcoli din oraş.

În anul 1969, între 8 şi 15 decembrie, a fost efectuat primul control frontal al instituţiei de învăţământ. Al doilea control a fost efectuat în 1975. În general, activitatea instructiv-educativă a şcolii a fost apreciată pozitiv, fără mari lacune. Un alt control frontal, de o singură zi, a fost efectuat de către Secţia (Direcţia) de Învăţământ orăşenească, la 12 martie 1980. De asemenea, activitatea a fost apreciată la un nivel înalt, însă o problemă era frecvenţa slabă a elevilor. S-a constatat că, din 1976 scăzuse frecvenţa elevilor la lecţii: 1976-1980 – 95,3%; 1977-1978 – 94,1%; 1978-1979 – 95,5%; 1979-1980 – 93,1%. În anul de studii 1976-1977 au rămas clasa 7 elevi, iar în anul următor de studii – 24 de elevi nu însuşeau, la multe obiecte rămânând cu situaţia şcolară neîncheiată. Scăzuse numărul elevilor eminenţi şi fruntaşi. De fapt, asemenea situaţii era în majoritatea şcolilor din oraş.

Al treilea control frontal, în conformitate cu planul de activitate al Direcţiei de Învăţământ din oraşul Chişinău, a fost efectuat între 11 şi 21 octombrie 1982. Din raportul Direcţiei privind acest control aflăm multe informaţii despre cadrele didactice şi despre activitatea şcolii. În acel an activau 57 de pedagogi, dintre care, 51 aveau studii superioare, 2 – superioare incomplete, 2 învăţătoari ai claselor primare – studii medii speciale. Profesori cu stagiul de muncă de până la 10 ani erau 18; până la 25 de ani – 19; mai mare de 25 de ani – 19. Şapte profesori conduceau întrunirile metodice orăşeneşti sau al secţiei de învăţământ din rauionul „Frunze” (azi – Buiucani). În acel an, în şcoala nr. 56 erau doi profesori emeriţi din RSSM: directorul şcolii Pavel M. Kiriliuk şi profesorul de istorie Israil L. Cuşnir; 6 profesori aveau titlul de profesor-eminent al învăţământului public din RSSM, iar învăţătoarea de la clasele primare Tamara M. Butenko, era deţinătoarea ordinului „Drapelul Roşu de Muncă”. În 1982 şcoala era una din cele mai dotate cu tehnică electronică specifică perioadei: televizoare – 5; magnitofoane – 7; electrofoane – 10; radiouri – 11; aparate pentru filme – 7; grafproiector – 4; diaproectoare – 22; maagnitole – 3; videomagnitofon – 1; Filmoscoape – 4. În şcoală activau 9 secţii sportive: baschet, volei, atletism, handbal, tenis de masă, tragere la ţintă, joc de dame, şah, în care erau încadraţi 522 de elevi. La multe probe sportive elevii ocupau locuri premiante la competiţiile raionale şi orăşeneşti. Se organizau deseori multe jocuri şi „Starturi vesele”. Nu toţi elevii erai din sector. Din 1396 de elevi, de pe loc erau 622 de elevi , iar 720 de elevi veneau din alte sectoare a Chişinăului (51,6%). În anul de studiu 1981-1982 reuşita elevilor a constituit 99,5%, faţă de 98,1% din anul trecut. Din totalul de 1217 elevi, pe note de „4” şi „5” învăţau 512 elevi (50,2%), faţă de 46,4% cât a fost în anul precedent de studii, fiind unul din cele mai bune dintre şcolile din oraş. În şcoală activau 5 grupe de copii cu program prelungit. Al doilea an la rând 6 elevi au absolvit şcoala cu medalie de aur.

Spre sfârşitul anilor ʼ70 a fost întemeiat teatrul de păpuşi, care avea succese mari la concursurile orăşeneşti printre şcoli. Astfel, acest teatru în 1981 a ocupat primul loc la concursul printre şcolile din oraş, după care, a participat la mai multe concursuri din URSS. În acelaşi an, ansamblul vocal-instrumental al şcolii a ocupat locul doi la concursul orăşenesc, fiind considerat unul din cele mai bune. Activa cu succes şi cercul de dans sportiv. La începutul anilor ʼ70, şcoala acea o echipă puternică la şah, devenind învingătoare la mai multe competiţii republicane şi unionale. În anul 1972 echipa şcolii a devenit învingătoarea prestigiosului turneu din URSS, „Белая Ладья” („Regina Albă”).

În perioada sovietică exista o formă de patronaj a şcolilor de către întreprinderile economice din oraş. Şcoala nr. 56 era sub tutela Combinatului de încălţăminte „Zorile”, a Institutului Politehnic „Serghei Lazo”, a Combinatului Poligrafuic, câtşi a Institutului de Producere a Materialelor Electronice. Aceste întreprinderi acordau diferite ajutoare materiale sau chiar financiare. Spre exemplu, întreprinderea „Zorile” în anul de studii 1975-1976 a procurat pentru şcoală formă sportivă şi a alocat 1400 de ruble pentru boxele din vestiare. De asemenea, a contribuit la reparaţia şcolii. Institutul Politehnic a alocat 1000 de ruble pentru procurarea manualelor pentru clasele primare. Astfel, elevii au fost asiguraţi cu manuale gratis. Profesorii Institutului Politehnic veneau deseori pentru a desfăşura lecţii tematice de ordin tehnic. Combinatul Poligrafic în fiecare an repara sala de sport, dar şi alte cabinete, după necesitate.

În dările de seamă a activităţii Direcţiei Orăşeneşti de Învăţământ din oraşul Chişinău, întâlnim multe mume de profesori şi învăţători ai şcolii nr. 56 care au fost apreciaţi pentru munca depusă şi rezultate remarcabile, fiind consideraţi unii din cei mai buni din oraş. În diferiţi ani, au fost menţionaţi următorii profesori. Deseori era menţionat profesorul de istorie Israil Lvovici Cuşnir, fiind considerat unul din cei mai buni profesori de istorie nu numia din oraş, dar şi din republică. Deseori organiza seminare, participa cu discursuri la diverse conferunţe ştiinţifice sau întruniri metodice. Chiar dacă multe din ele eveau un caracter ideologic, cum se practica pe atunci, era un profesor stimat şi apreciat nu numai de colegii din şcoală, dar şi din oraş. În una din dările de seamă a Direcţiei Orăşeneşti de Învăţământ despre el se spune că „...lecţiile profesorului Cuşnir I. A. răspund cerinţelor actuale. Activismul elevilor la lecţiile lui se datorează diverselor tehnici de lucru, crearea situaţiilr de problemă, utilizarea mijloacelor tehnice şi obiectelor vizuale...”. De asemenea, erau apreciate şi următoarele cadre didactice: Liubov Vladimirovna Sorokina (învăţătoare); Tamara Mefodievna Butenko (învăţătoare); Ungureanu Veriada Alexeevna Ungureanu (limba şi literatura rusă); Galina Kirilovna Krivoşcionova (matematica); Şlem Ovseevici Zebergret (fizică); Lebedeva Tamara Vasilevna Lebedeva (limba şi literatura rusă); Lidia Vasilevna Hocenko (matematica); Bezrucico Anastasia Simionovna Bezruciko (învăţătoare); Mihail Iacovlevici Ţan (matematica, radioul); Axionova Iraida Gheorghevna Axionova, Evghenia Vasilevna Dascăl, Nelli Alexeevna Polşinskaia, toate profesoare de chimie; Mariana Dimitrievna Melega (imba şi lit. moldovenească) ş. a.

În anii ʼ70-ʼ80 în şcoală activau şase catedre: limba şi literatura rusă; chimie-biologie-geografie; matematică, limba engleză, catedra claselor primare, catedra grupelor cu program prelungit. Toate activau conform planului anual, iar activitatea lor era apreciată pozitiv în timpul efectuăriii controalelor tematice sau frontale.

Tot în această perioadă, mai exact între anii1976-1981 au fost create următoarele condiţii pentru optimizarea procesului educaţional:

• au fost formate 5 grupuri de elevi cu program prelungit;

• cabinetele şcolii au fost dotate cu mijloace tehnice, mobilă nouă, materiale didactice sau inventar special specific obiectului de studiu;

• au fost procurate manuale noi;

• în cabinetul de educaţie tehnologică au fost instalate noi strunguri;

• în sala de sport a fost instalat un nou inventar sportiv;

• a fost construit complexul sportiv din curtea şcolii;

• a fost asfaltată curtea şcolii;

• s-a construit tirul pentru leţiile de pregătire militară;

• a fost amenajat un vestiar pentru toţi elevii şcolii.

Dintre problemele şcolii menţionate în mai multe rapoarte erau următoarele:

• efectivul mare de elevi, şcoala fiind prevăzută pentru 760 de elevi;

• lipsa unei săli festive;

• nu exista cabinet metodic sau pentru profesori din cauza numărului insuficient de cabinete;

• biblioteca avea o suprafaţă mică şi nu avea sală penru cititori;

• nu erau condiţii pentru grupele pentru copii cu program prelungit, cât şi condiţii pentru activităţi extraşcolare.

Seminare organizate de administraţia şi colectivul pedagogic al şc. nr. 56

• 1968, ianuarie  – seminar-excursie pe tema: „Probleme organizaţionale şi pedagogice a sistemului de cabinete”;

• 1969 – seminar pentru învăţătorii din raionul Cotovsc (Hânceşti), instruiţi pentru a lucra cu noua programă de studii;

• 1971 – seminar pentru profesorii de fizică (prof. Ş. O. Zebegret);

• 1971 – lecţii publice pentru profesorii de limba moldovenească (română) în şcolile ruse;

• 1972 – seminar pentru directorii adjuncţi pentru educaţie pe tema: „Structura planificării şi controlului extracurs”;

• 1974 – seminar pentru directorii-adjunci pentru instruire: „Organizarea şi planificarea lucrului metodic în şcoală”;

• 1975 – seminar orăşenesc: „Metode de utilizare a mijloacelor tehnice în şcoală”;

• 1981 – seminar pentru directori şi directorii-adjuncţi: „Metode eficiente de control intern de către administraţia şcolii”.

F. A. Bondarev – primul director al şcolii nr. 56. Imagine din revista „Învăţătorul „Sovietic”, nr. 11/1964.

Al treilea director al şcolii – Pavel Maximovici Kiriliuk, împreună cu soţia, Elizaveta Vasilevna Kiriliuk,

profesoară de istorie la şcoala nr. 34 (azi – Liceul „N. Gogol”)

Directorii şcolii:

1964-1972 – Fiodor Alexandrovici Bondarev;

1972-1973 – Vladimir Gustavovici Plink;

1973-1982 – Pavel Maximovici Kiriliuk, profesor de limba şi literatura rusă, profesor emerit din RSSM;

1982-1986 – Anatol Ilie Mocrac;

1986-1992 – Nelli Slueva;

Din 1993 până în prezent – Victor Ambroci.

Directori-adjuncţi (1964-1992):

1964-1969 – V. I. Bulearskii, director-adjunct pentru instruire;

1964-1978 – Nadejda Alexeevna Dolgopolova, director-adjunct pentru clasele primare, profesor emerit al RSSM;

1964-? (era 1983) – Svetlana Alexeevna Gumeniuk, organizator (director-adjunct pentru educaţie), profesoare de istorie;

1969 – T. S. Ali-Oglî, profesoară de limba engleză, director-adjunct pentru instruire;

1969-1982 – Maria Sergheevna Ivanova (Cepoi), director-adjunct pentru instruire, profesoară de matematică;

1978 – Tamara Vasilevna Ghirnik – director-adjunct pentru clasele primare;

1982-1986 – Mocrac Anatoilie Ilie;

1983 – Nelli Alexeevna Polşinskaia, director-adjunct pentru instruire, profesoară de chimie.

Va urma

Surse:

ANRM, Fond 2991; inventar 11, dosare: 276, 280, 398.

ANRM, Fond 3298; inventar 1, dosare: 3, 67, 125.

ANRM, Fond 3020; inventar 3, dosare: 145, 154, 171.

Analecta catholica, nr. 1/2005, p. 159. Рыбалко Евгения. Заметки об истории застройки Кишинёвского костела.

Moldova Socialistă, nr. 206, 1 septembrie 1964; nr. 207, 2 septembrie 1964.

Советская Молдавия, nr. 205, 30 august 1964; nr. 207, 2 septembrie 1964.

ANRM, Fond 3020, inv. 1, dosar 346, f. 87.

ANRM, Fond 3020, inv. 1, dosar 379, f. 41.

ANRM, Fond 3020, inv. 1, dosar 379, f. 45.

ANRM, Fond 3020, inv. 1, dosar 379, f. 13.

ANRM, Fond 3020, inv. 1, dosar 510, f. 2.

ANRM, Fond 3020, inv. 1, dosar 649, f. 10.

ANRM, Fond 3020, inv. 1, dosar 671, f. 48.

ANRM, Fond 3020, inv. 1, dosar 768.

ANRM, Fond 3020, inv. 1, dosar 993, f. 1-82.

ANRM, Fond 3298, inv. 1, dosar 427, f. 31.

ANRM, Fond 3020, inv. 1, dosar 649, f. 30.

© Alexandru Cerga,

profesor de geografie, IPLT "Spiru Haret"