Conferință despre calitatea învățării
2013-12-18

Conferință despre calitatea învățării

În ziua de 18 decembrie, sala de conferințe a liceului a fost neîncăpătoare pentru toți cei ce au venit la întâlnirea cu dl Șerban Iosifescu, Președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. Organizat la inițiativa Centrului de Elaborare și Promovare a Inovațiilor în Educație „Spiru Haret”, de pe lângă Liceul Teoretic cu același nume din Chișinău, evenimentul a avut loc în cadrul comemorării lui Spiru Haret, de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc 101 ani. Evident, tot despre reforma învățământului s-a vorbit, în termenii învățământului de calitate. În contextul formării unei școli prietenoase copilului, dl profesor Iosifescu a menționat că mergem spre Haret, în sensul că marele ministru a fost un vizionar, ale cărui concepte încă urmează să le aprofundăm și să le implementăm.

Un accent special l-a avut viziunea de evaluare, pe care conferențiarul a catalogat-o drept fenomen ce, din păcate, se manifestă prin scădere, în loc să se constituie prin acumulare. De asemenea, s-a vorbit despre învățare ca aspect de importanță majoră, întrucât contribuie esențial la adevărata formare a personalității copilului. La ședință au participat dl V. Guțu, doctor habilitat în pedagogie; dl I. Negrei, istoric; cadre didactice, elevi din clasele superioare ale liceului.