sitebackground

Rock'n Haret

Rock’n Haret este o inițiativă a Senatului Elevilor “Spiru Haret” din legislatura 2011-2012, care presupune organizarea la fiecare sfîrșit de an școlar a unui concert rock de proporții organizat în mod profesionist și cu participarea unor nume de rezonanță ale muzicii prin care ne-am propus să consolidăm relația dintre liceu-elev, să creștem încrederea elevilor haretiști în instituția de învățănînt în care își fac studiile și să sporim prestigiul liceului prin reconfirmarea statului de “liceu de top” al acestuia.

Prima ediție a proiectului Rock’n Haret- Open Air Rock Party a avut loc la data de 22 mai pe stadionul liceului “Spiru Haret”. La eveniment au participat circa 600 de tineri atît din Spiru Haret, cît și din alte licee care au primit invitații speciale, care timp de aproximativ 1,5 ore s-au conectat  la atmosfera incendiară şi show-ul de lumini asigurat de una dintre cele mai apreciate și respectate trupe de rock alternativ din Moldova și România- ALTERNOSFERA.

Proiectul respectiv a fost implementat datorită sprijinului administrației liceului nostru, în persoana domnului director Victor Ambroci, și a fost susținut partenerii noștri: A. O. Spiru Haret, compania StarNet S. R. L. și compania ALLAS Group, care a asigurat securitatea în timpul show-ului.

Partenerii media ai eveimentului au fost: UNIMEDIA.md- portalul de știri nr. 1 în Moldova și posturile de televiziune MuzTV Moldova și JurnalTV.

Spotul de promovare a evenimentului:

 

Secvențe video de la ineditul eveniment: